MEAT&MILK 2014 – EXPO Conferinta Internationala Follow-up

  Conferinta Meat&Milk 2014
 
În zilele de 11 și 12 iunie, Expo-Conferința Internațională Meat & Milk 2014, desfășurată sub titlul ”Finanțare, Optimizare, Parteneriat-Factori care pot genera plus-valoare într-o piață globalizată”, a adunat în sălile de dezbateri ale Hotelului Hilton din Sibiu peste 320 de reprezentanți ai sectoarelor de carne și lapte din România, fermieri, procesatori, factori de decizie din sistemul bancar, din rândul furnizorilor de servicii, invitați din străinătate și reprezentanți de prim rang ai autorităților.Dintre aceștia, subliniem participarea domnului Daniel Constantin-Vicepremier și Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a domnului Laurențiu Rebega-Europarlamentar și membru al Comisiei pentru Agricultură și Industrie Alimentară a Parlamentului European, Vladimir Mânăstireanu-Președinte ANSVSA, Jean-Luc Meriaux-Secretar General al UECBV, Wim Zaalmink-Manager al Departamentului de Cercetare a Univesității din Wageningen-Olanda,Liviu Harbuz-Vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Industrie Alimentară a Camerei Deputaților, Daniel Biro-Comisar Șef, Șeful Direcției Antifraudă Agricultură, Industrie Alimentară, Silvicultură și Infrastructură IGPR, Dana Tănase-Director ANSVSA.

IMG (2.2

Alături de aceștia, au participat conducătorii celor mai importante asociații profesionale din România: Dorin Cojocaru-Președinte APRIL, Sorin Minea-Președinte Romalimenta, Ioan Ladoși-Președinte APRCP,Claudiu Frânc-Președinte FCBR, Radu Timiș-Vicepreședinte ARC, Ștefan Pădure-Director Executiv ARC, Carmen Gavrilescu-Președinte APSSR, Alex Jurconi-Președinte Pro Agro și Florin Căpățână-Director Corporate Carrefour România.

Potrivit programului Expo-Conferinței, toți aceștia au dezbătut cele mai stringente teme ale momentului.

Astfel, domnulDaniel Constantin, felicitând agenția infoALIMENT pentru modul deosebit în care a organizat evenimentul, a făcut referire la ultimele măsuri menite să îmbunătățească activitatea celor două sectoare, anunțând în premieră intenția de a reduce urgent cota de TVA pentru lapte și legume-fructe, urmând ca, ulterior, această măsură să fie aplicată și pentru carne și produse din carne.

IMG (5.5

Domnul Laurențiu Rebega a prezentat participanților principalele direcții de acțiune ale europarlamentarilor români care vor fi avute în vedere pentru apărarea intereselor fermierilor și procesatorilor români la nivel european, iar domnulVladimir Mânăstireanu a detaliat măsurile luate pentru a facilita comerțul internațional cu animale vii dar și cu produse din carne și lactate.

Un moment deosebit s-a petrecut după luarea de cuvânt a Ministrului Daniel Constantin și a Europarlamentarului Laurențiu Rebega, aceia care, împreună cu numeroși participanți, au trecut pe la fiecare stand al secțiunii Business to Business-B2B, în cadrul căreia un număr notabil de companii furnizoare de servicii, dar și din sistemul bancar, și-au expus produsele și serviciile, precum și standurile organizate în secțiuneaBusiness to Consummer-B2C, acolo unde firme de procesare de top, din cele două industrii șia-u oferit spre degustare cele mai noi produse din carne și lapte.

Deosebit de interesante s-au dovedit a fi comunicările domnilor Jean-Luc Meriaux și Wim Zaalmink, aceia care, analizând piețele specifice europene și mondiale, au raportat datele existente la situația României.

Dintre momentele de vârf ale manifestării evidențiem intervenția domnului Alex Jurconi, acela care, în cadrul campnaiei ”Taie TVA la carne!” a prezentat două filme de scurt-metraj, în fapt, argumente mai mult decât solide pentru normalizarea afacerilor din acest sector, dar și intervenția doamnei Carmen Gavrilescu-Director de Marketing al Agricola Internațional Bacău și Președinte al Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu din România, care a prezentat noua asociație, scopurile ei și principalele direcții de acțiune din viitor.

6.6

Punct de extrem interes pentru participanții la Meat & Milk 2014 l-a reprezentat Masa rotundă cu titlul”Risc major: TVA ridicat, evaziune, private label”, la care, timp de două ore s-a dezbătut cât se poate de intens pe marginea celor trei teme inserate în titlu. La Masa rotundă (care va fi transmisă integral de postul de televiziune Agro TV), au participat domnii: Laurențiu Rebega, Claudiu Frânc, Ioan Ladoși, Dorin Cojocaru, Florin Căpățână, Ștefan Pădure, Sorin Minea, Daniel Biro și Liviu Harbuz, nelipsind numeroase intervenții din partea asistenței, subliniind aici opiniile exprimate deȘtefan Vâju-Country Commercial Leader-Cargill Nutriție Animală, Dr. Ing. George GrecuVasile Dreve-Consilier Relații Europene în MADR etc.

IMG (27)

Bineînțeles, prezentările și comunicările companiilor care au rezervat spații în ședințele generale din cele două zile, precum și în workshop-urileFabrica de Carne și Fabrica de Lapte au generat un interes deosebit, participanții intrând în dialog cu speaker-ii. În același timp, cele două vizite de documentare efectuate în dupăamiaza zilei de 11 iunie au  stârnit interesul celor prezenți la Meat & Milk 2014. Astfel, atât aceia care au ales să viziteze ferma Karpaten Meat, cât și aceia care au vizitat ferma de lapte Vigerox Trans, au putut să ia contact direct cu modul de organizare a afacerilor, cu modul de aplicare a tehnologiilor de creștere a taurinelor de carne din rasa Angus sau a echipamentelor DeLaval care utilează cea de-a două fermă.

Acum, la finalul evenimentului, putem spune că amploarea și complexitatea manifestărilor Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk 2014, precum și succesul de care s-a bucurat au determinat ca Meat & Milk să devină un brand de incontestabilă notorietate națională și internațională. Vom reveni cu detalii, prezentând pe larg fiecare moment în parte.

  
Informații suplimentare și înscrieri la  telefon 0040.21.223.25.21, sau email: office@infogroup.ro

 

Leave a Reply

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *