Romania a notificat C.E. privind situatia din sectorul romanesc de legume-fructe

  • Written by
  • 14/08/2014 at 11:00
  • 0
  • European-commission fv

    România a transmis oficial Comisiei Europene situaţia din sectorul de legume şi fructe, în urma embargoului impus de Federaţia Rusă pentru produsele alimentare din Uniunea Europeană.

    Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, propunerile privind sprijinul financiar care va fi acordat producătorilor români vor fi prezentate la reuniunea de la Bruxelles din 14 august. „Săptămâna trecută am transmis informal o notă Comisiei Europene privind situaţia sectorului de legume şi fructe din România în urma embargoului impus de Federaţia Rusă, iar în data de 12 august nota a fost trimisă oficial la Bruxelles. Propunerea României vizează acoperirea pierderilor de venit suferite de producători, indiferent de forma de organizare. În funcţie de soluţia adoptată de Comisie vom solicita ajutorul financiar, dar deocamdată nu avem o evaluare a pagubelor”, a precizat Botănoiu.

    Acesta a precizat că în data de 11 august a fost analizat la Bruxelles, în cadrul DG Agri (n.r. Direcţia Generală Agricultura şi Dezvoltare Rurală), impactul sancţiunilor impuse de Rusia asupra pieţei, iar în 12 august, într-o nouă reuniune extraordinară a Comitetului Politic de Securitate la nivelul UE, s-a discutat despre modul în care măsurile luate de Rusia afectează agricultura şi comerţul UE.

    În 14 august va avea loc, la Bruxelles, reuniunea extraordinară a Comitetului de Gestiune pentru organizarea comună a pieţei unde fiecare stat îşi va prezenta problemele specifice şi propunerile. „La reuniunea din 14 august se va aproba una dintre soluţiile posibile pentru a putea compensa pierderile producătorilor. Poate fi intervenţia publică, recoltarea înainte de coacere, distribuţia gratuită. În funcţie de soluţia stabilită, România va solicita sprijin pe măsura respectivă. În acest sens, am cerut date în teritoriu din sectorul legume şi fructe pentru o evaluare a pagubelor, indiferent dacă producătorii sunt sau nu organizaţi”.
    Uniunea Europeană are la dispoziţie, prin Politica Agricolă Comună (PAC), un instrument de intervenţie, o rezervă de criză, în valoare de 433 de milioane de euro prin care se poate veni în sprijinul producătorilor europeni. Producătorii români de legume şi fructe au cerut Ministerului Agriculturii să notifice Comisia Europeană cu privire la pierderile pe care le înregistrează în urma embargoului impus de Federaţia Rusă ţărilor UE, avansând o sumă de 300 de milioane de euro pentru a putea acoperi costurile.

 

Leave a Reply

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *