Pretul in UE al legumelor si fructelor se prabuseste!

  • Written by
  • 11/08/2014 at 12:05
  • 0
  • terror fv

    Blocarea importurilor de alimente din UE de către Rusia va duce la preţuri mai mici la fructe şi legume pe pieţele europene şi la o concurenţă mai dură. În Rusia efectul va fi invers. După ce Moscova blocat în ianuarie importul de carne de porc din UE preţurile au sărit cu 40%. În Bulgaria, Vasil Vasilev, fondatorul Uniu­nii Patronatelor, a avertizat că măsurile luate de Moscova vor lovi dur Bulgaria nu din cauza blocării exporturilor aliementare, „care oricum nu sunt mari“, ci pentru că produsele agricole destinate până acum pieţei ruseşti vor ajunge în Bulgaria, unde vor „distruge sectorul agricol deja slab“, scrie agenţia Novinite.

     

    Preşedintele Asociaţiei Exportatorilor Bulgari Ivo Todorov este mai optimist, dar a atenţionat că interdicţiile ruseşti ar putea duce la căderea preţurilor la fructe şi legume în Uniunea Europeană din cauza supraaprovizionării în condiţiile în care găsirea altor pieţe va lua timp. Plamen Grozdanov, reprezentant al „Uniu­nii Made in Bulgaria“, crede că în noile condiţii vor apărea practici concurenţiale mai dure şi necinstite pe anumite pieţe, precum preţuri de dumping. El a explicat că produ­cătorii agricoli din străinătate sunt subvenţionaţi de stat mai mult decât cei din Bulgaria şi de aceea îşi permit reduceri drastice de preţ.

     

    În Cehia, presa a cerut guvernului să găsească noi pieţe de export pentru protejarea economiei, cu toate că producătorii locali de lactate au fost criticaţi în ultimii ani că ignoră piaţa cehă şi se concentrează pe cea germană, mai scumpă. În Ungaria, analiştii au es­timat că sancţiunile ruseşti vor avea un impact marginal. „Efec­tele ar putea fi şi mai mici deoarece Un­garia are astfel şansa de a-şi vinde produsele oriunde în afara Un­gariei, şi chiar pe pia­ţa internă“, spune David Ne­meth, analist la K&H Bank, citat de The Wall Street Journal. Polonezii s-au pregătit pentru un eventual contraatac al Rusiei, dar nu la unul la asemenea scară. „Iniţial am estimat că vom putea vinde pe piaţa europeană o treime din fructele şi legumele exportate până acum în Rusia. După decizia preşedintelui Putin nu va mai fi posibil deoarece problema îi va lovi pe toţi producătorii de fructe şi legume din UE“, a explicat ministrul agriculturii Marek Sawicki.

     

    Autorităţile europene au început deja să caute modalităţi de a-i despăgubi pe produ­cătorii afectaţi de războiul economic. UE are un fond de rezervă de 420 milioane de euro pe an pentru sprijinirea fermierilor în situaţii de criză prin, spre exemplu, cumpărarea surplusului de producţie. Mai multe, pe www.zf.ro

 

Leave a Reply

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *